Dacă în 21 mai 2012 Archive promiteau să revină în forţă cu un nou album, mult mai epic şi personal decât celelalte de până acum, în 27 august 2012 lansează With Us Until You're Dead. Prospeţimea acestui album este dată de noua voce feminină Archive: Holly Martin, despre care ştiu prea puţin, însă a cărei voce a deschis iar sertarele arhivelor păstrate la căpătul lumii mele. Artista are o voce clară şi puternică, incisivă şi iscoditoare.
Cât despre album, de data aceasta tratează o temă mai delicată, considerabil mai profundă, un montagne rousse care te duce în străfundurile conflictelor tale personale. Se cântă despre iubire într-o manieră directă şi conflictuală.
Pe alocuri orchestral şi electronic, în parte progresiv şi întru totul emoţionant, albumul aduce în prim plan scenarii ale conflictului, fredonând astfel o explicaţie a ceea ce ni se întâmplă la nivel social, spiritual, politic, emoţional şi psihologic: Conflict is in everything in us and all around .
Că tot vorbeam de stilul epic în care este realizat albumul, cele 12 piese descriu ipostaze ale unei poveşti de dragoste în care echilibrul este distrus de conflictele interioare, o poveste depre obişnuinţa, dependenţa sau chiar abilitatea de a-l răni pe celălalt, de a ne răni la rândul nostru, mai ales, despre câte gânduri, percepţii şi emoţii dezvoltăm în minte şi spirit şi despre modul în care le mânuim, stăpânim sau eliberăm în raport cu cei dragi.
Stick it in my heart este povestea pe care Archive o cântă cel mai frumos deoarece este despre iubire, despre feţele care trebuie uitate, pământul care trebuie cuprins şi cerul care trebuie privit până acolo.
Explicaţia:
În ciuda rugăminţii Don't turn your hate on me (Things going down) se produce inevitabilul, Hatchet....
Pentru ca în final să oamenii să obosescă şi după un răgaz s-o ia de la capăt. După cum spuneam, suntem ceea ce ne facem nouă şi suntem ceea ce facem altora.
Archive. With Us Until You're Dead, 2012. Sorry, babe!
Capăt de lume
duminică, 19 mai 2013
duminică, 2 decembrie 2012
my baby cousin rocks
Pentru că ştii că mai devreme sau mai târziu rămâi doar tu şi muzica. Şi filmele care rulează în mintea ta. Şi la capete te iei cu extremele şi dai senzorii la maximum. La capătul meu se aud Cocorosie, tot nişte capete înnodate şi împachetate. Nu prea am găsit capete care să asculte muzica acestor capete. Dar într-o noapte dintre ani când paharele vorbesc şi dulciurile se strâmba, afli că verişoara ta adolescentă are gusturi cel puţin molipsitoare în materie de muzică. Şi uite aşa îi şterpeleşti playlist-ul şi răsufli uşurată că prinde rădăcini zdravene. Interpretare, ritm - ukele, versuri.
Toate duminicile de la capatul unei lumi
Toate duminicile de la capatul unei lumi trebuie sa inceapa dupa ora 09:00, in mod sigur!
Toate duminicile de la capatul lumii mele trebuie sa intre in camera prin fereastra larg deschisa.
Toate duminicile de la capataiul oricui trebuie sa se fastaceasca la gandul serii de sambata...
Si duminica asta ma intreb cu nasul in perne de ce Maroon 5 nu s-au oprit si dizolvat dupa duminica lor din 2009.
Am devorat albumul Songs about Jane in 2009 si-mi place si acum. Cantecele Janei au venit la mine tocmai din Canada, unchiul meu fiind providerul no. 1 in materie de CD-uri. Si mai putine stiam in 2009, putine stiu acum, de placut insa, mi-au placut. In 2009 si din 2009 incoace in cateo duminica lenesa fredonez melodia asta si imi doresc sa se fi oprit atunci.
">
marți, 14 februarie 2012
joi, 9 februarie 2012
all we have
Do tell me this story and please, make sure you'll start with what is holding you back, how things are holding you back, how I'm holding us back, how you hold yourself back...
Reach the presumption, my love, no need for explanation, we are just young for that....
If on a sunny day you hold me back, I will stay back and back will be my North.
joi, 26 ianuarie 2012
lately
Lately she cries
the rock that she liked slowly dies
Lately she is not
because the world asks a lot
she misses the music
she's fed up of the beings.
As much they spread the tides
Less self is left to count.
Red apples and music maps
Please, wait for me like in the Moby's song!
Lately time ran away,
the swing was left behind
and blind winter came.
Long ago, people were far
Nowadays they just are.
miercuri, 31 august 2011
the pleasures of a late August
Şi n-a fost mare pentru mine, ci hârţoage şi cuvinte
şi nu e chip să mai mintă şi suflet care să nu ştie ce să simtă
nu mai e dor să nu fi fost trecut în condică
sau pereţi goi care să se abţină de la o predică.
Se lungesc braţele să cuprindă tot ce
nu mai pot îndoielile să prindă.
Cu ochi de şoim, eu îţi şoptesc
că de tine-acum o să mă-mpletesc.
Vom fi noi cosiţe drepte şi ne vom ascunde-n plete
Doar o dată, doar de două
Doar de azi şi până plouă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)