http://
Însă nu mulţi pot să tacă atât de "artistic" precum Alessandra Ferri şi Sting. Şi atunci tăcem cum putem: orgolios, mişeleşte, categoric şi impunător. Ne lipsim nerostind cuvinte şi ne amintim de copilărie când din motive de exces de răsfăţ sau timiditate ne "mânca pisica limba". Ajunşi la maturitate ne amăgim gândurile, ne înşiretăm limbile şi ne sufocăm cuvintele în piept. În marea majoritate a cazurilor, rezultatul este departe de un recital la chitară sau de dansul unei balerine. Se apropie însă de o ceartă zdravănă, un regret înregistrat în colţul stâng al gurii, o respiraţie tărăgănată, zdrăngănitul unui pix, frecarea palmelor sau gesturi de alungare a unor gânduri care iau forma muştelor. Dar să tăcem şi să ne bucurăm...de cei doi artişti tăcuţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu