Staţionând vreo două seri pe Tvr am dat de El orfanato. Se întâmplă lucruri bune şi în televiziune, în cazul de faţă, laud Tvr-urile, care prezintă filme mai vechi, fără pretenţii de blockbuster, dar care abundă în aprecieri fine şi grele. Dacă Guillermo del Toro îţi oferă o dată El laberinto del fauno şi dacă te convinge şi te atrage în lumea văzută prin ochi de copil, în care imaginaţia şi contextul real, istoric şi social merg mână în mână, iar simbolistica e la ea acasă, o să vrei să vezi mai mult.
Ei bine, Toro îşi pune amprenta şi pe filmul lui Juan Antonio Bayona. Conexiunile le-am făcut destul de uşor, aşa că am mers de la Pan la Pan. Dacă primul era faunul, personajul mitologic, chiar prezent ca personaj, celălalt este Peter Pan, invocat şi existent doar pe fondul poveştii. Prietenii din copilărie ai Laurei sunt o întruchipare nefericită a lui Peter Pan şi bântuie orfelinatul în care se mută aceasta, Carlos şi fiul lor Simon. Simon este I see dead people kind of child, mai exact copii decedaţi, care au murit dramatic, de aici şi tenta uşor horror a filmului. Thrill-ul este asigurat de dispariţia bruscă a lui Simon, care trăncănea într-una despre prietenii lui imaginari, şi efortul mamei de a-l căuta şi găsi cu orice preţ. Psihopata Benigna, vinovată de moartea copiilor care au contribuit la moartea propriului copil, mediumul care pătrunde în lumea de dincolo sunt doar butoanele care pornesc şi măresc suspansul.
Ideea e că Laura e Wendy, şi Wendy nu numai că merge până în pânzele albe după copilul ei, dar ajunge să liniştească şi ipostazele nevoiaşe ale lui Peter Pan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu