rânduri

Mai închide şi tu din pleoape,
E destul cât ai văzut azi.
Ştii că sunt lucruri pe care
Le înţelegi abia mâine.
Mai stinge din lumini
Şi ar fi bine să mai dai la o parte din mâini.
Să opreşti din gânduri, pe toate, pe toate.
Oricum ai un raft de instincte
Care te aşteaptă de-o noapte.
Să laşi să-ţi zboare din rândunele,
Să nu închizi fereastra după ele.
O să vină înapoi, cu pene noi.
Cu năravuri mai puţin moi.
Şi-ar fi cazul să te obişnuieşti:
Nu-ţi mai curge ceai prin vene,
Că iarnă nu mai e.
Acum e soarele pe piele
Şi ştii că se mişcă greoi,
Că mai arde uneori,
Dar e plin de intenţii bune
Şi nu te duce în arşiţă, defel.

Rome - Danger Mouse şi Daniele Luppi

Un album conceput pentru Repeat. Şi să se tot repete, că bine mai sună! Danger Mouse a fost mereu o surpriză plăcută şi bănuiam cumva că ultimul său album o să mă încânte. Cu Daniele Luppi nu am avut onoarea până acum, dar de acum înainte e binevenit în playlist-ul meu. Din câte ştiu, italianul compune muzică pentru filme şi este apreciat pentru aranjamentele şi compoziţiile sale. Sub numele Danger Mouse se ascunde compozitorul, muzicianul şi producătorul american Brian Joseph Burton. Un nume cunoscut datorită proiectelor şi colaborărilor sale reuşite (Gnarls Barkley, Sparklehorse, Beck, Black Keys, Gorillaz).

Rome a crescut în cinci ani şi a fost inspirat din coloana sonoră a filmelor italiene din anii '60 - '70. Este orchestrat impecabil. Are influenţe puternice indie rock, folk rock şi rock simfonic. Păstrează din esenţa soundtrack-urilor spaghetti western. Este vorba de o subcategorie de filme western produse în Italia, de către italieni în 1960. În cazul de faţă, sunt atrasă de orchestraţie şi este evidentă grija italianului de a născoci şi potrivi aranjamentele muzicale. Să nu uităm vocile, pentru că sunt dintre cele valoroase, Jack White şi Norah Jones. Dacă tot e rock să fie nuanţat şi fin estompat. Trebuie să recunosc că toate melodiile sună a muzică de film, a muzică bună de film şi te lasă cumva să aştepţi un film. Un film la fel de bun. Până una alta, propriul tău film. Afundă-te în scaun. Play. Aşteaptă-te la Repeat! Merită ascultat de la un capăt la altul

Rome. Danger Mouse & Daniele Luppi. 2011.

sfârşit roşu de mai

Foto: Sten

cetatea Cisnădioara

Într-o duminică mi-am găsit un loc. Cu soare, verdeaţă şi o cetate construită din piatră, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Biserica fortificată a Sfântului Mihail este una dintre cele mai reprezentative şi vechi bazilici construite în stil romanic din Transilvania. Din câte ştiu, biserica este cunoscută pentru acustica sa impresionantă, de altfel, găzduieşte spectacole de teatru, concerte şi expoziţii.

Duminică era linişte, în bazilică era răcoare şi umezeală, şi câteva rânduri de scaune, pregătite pentru spectacole, toate cele pe care nu voi reuşi să le văd.

Departe de acustica ei lăudată şi necunoscută mie, am rămas uimită de ruine, de pietre, de soarele care o scaldă şi de copacul care-i răcoreşte zidurile bătrâne, de cântecul păsărilor şi de priveliştea satului. După 10 - 15 minute de urcat cerul e mai albastru, plămânii mai grei, vechiul mai plăcut privirii. M-aş fi mutat în satul Cisnădioara, să pot veni la concerte şi să mă bucur de canarii cântăreţi în concurs. Aş fi gustat din preparatele de la restaurantul Sub cetate, pentru ca mai apoi să adorm în una dintre camere cu geamul deschis să aud triluri sau cântat de cocoşi. De câte ori sunt cu dragul la plimbare, mie îmi rămân cuvintele, lui fotografiile. Şi celor de la Anathema le-a plăcut cetatea, iar zidurile au îngânat muzica lor în 2007.

foto: Sten

we're here because we're here

În anul 2010 aerul s-a subţiat şi pentru Anathema. Şi-au luat o pauză de la tristeţea lor pe care mulţi am mâncat-o pe pâine în vremuri de ploi, furtuni şi îngheţ. Ei, dacă ei spun şi pot, eu nu pot face decât să le îngân cântecele şi să cred.

Lumea e o minte şi oamenii-s gânduri. Iar Anathema după ani de tras aer în piept, presară optimism printre rânduri.

Drept e, că gânduri fiind, ne căscăm şi ne adâncim, dar limitele rămân constante: lumină şi întuneric. Rotirea împrejur variază şi orientează mişcările. Osclilăm. Suntem cumpene, după caz, după minte, stinşi sau luminaţi în capete. Împotmoliţi în beznă sau arşi de artificii.

Binevenit este albumul We're here because we're here la capăt de gânduri. Adevărul e, că teme precum viaţa, visul, liniştea, lumina, eternitatea aduc în prim plan un proiect încărcat de spiritualitate. Un proiect la cealaltă extremă, împins către universal, nu centrat pe detalii.

Anathema. We're here because we're here. 2010.

aşteaptă-mă

Dacă nu mă ia valul, şi vai, cât de des mă ia, mă atrage cuvântul, peisajul, mirosul...mereu e câte ceva. Uneori mă iau eu, pe dos. Alteori mă iau cu tot cu alţii.

Du-mă peste tot, ia-mă cu tine! O să mă găseşti mereu lângă mierea de albine şi cu privirea sus, târzie. Dar aşteaptă-mă de fiecare dată, că rătăcesc uşor şi dreapta mi-e bracată. Aşteaptă-mă! Ca în albumul lui Moby! Wait for me! E albumul cu numărul nouă, cu viziune nouă, cu voci noi, cu tristeţi noi, cu rugămintea de a fi aşteptat cel care încetineşte. Aşa că, pentru patru minute şi un sfert aşteaptă-mă! Nu voi întârzia mai mult!

Wait for me e un album al refacerii şi reconstruirii. Un semn că omul vine din urmă după ceva demolări emoţionale cu rezultate artistice încântătoare. Şi vine agale, încet şi timid, cu mixuri predominant ambientale. Cert e că sună a praf mult şi ruine lăsate-n urmă, a resemnare şi recuperare. In a seated night just walk with me. I will gather all those pale horses for whom hope is gone, until the light comes slowly. Cu Moby îmi iau şi pauza de la gânduri!

Moby. Wait for me. 2009.

Moby

Îl cunosc de la Hotel încoace, şi-l tot ascult la început de vară de vreo trei ani. M-am oprit la Wait for me şi-am aşteptat în căşti aproape un an. Moby e un fel de vrăjitorul din Oz, pe de o parte pentru că New York-ul mi-e departe şi străin, pe de alta pentru că muzica lui e ca o sferă, perfect rotundă sau ca titirezul din Inception, de neoprit odată pornit.

O mână de versuri albastre sunt lăsate să ameţească-n ritmuri electronice, ambientale. La Moby totul este în armonie, totul curge firesc şi nici un sunet nu se pierde. Universul e un mecanism, oamenii praf de stele, artistul un DJ, vocea e îndemn sau descrie starea. Ideea e că prinde rădăcini puternice. După Play va urma Repeat. Iremediabil, pentru că sferele se învârt, se rotesc şi se împlinesc. Moby trimite circuite, pentru vreme de gânduri şi simţuri pornite.

Richard Melville Hall. DJ, cântăreţ, compozitor. Muzician. SUA.