iunie

Iunie se împarte în cursuri, sesiune şi conducere. Şi asta îmi cam mănâncă din energie şi tânjesc după iulie, august, oricum mijloc sau final de vară. Tot în iunie, pe sfârşit de FITS mai răceşti, apoi te vindeci în mult prea multe zile. Iunie în doi e cea mai plăcută parte, cu ploi şi somn plin în aşternut străin. De la armorţit clavicule până la buze fierbinţi, în dreapta taliei, chiar acolo deasupra de şold şi până în vene, dincolo de ele şi de tot ce-i fizic şi lumesc. Detaliile sunt legate de elefanţi dresaţi după care mă topesc, cireşe mâncate pe stomacul gol şi ciocolate înjumătăţite, o ciorbă săracă cu duhul şi-un desert pentru care merită să înfulec căpşuni, o verişoară vioaie, doi tipi în jurul lumii şi muzică...

http://

în port

Luată cu albastrul, parcă aş merge puţin cu barca. Până la Port O'Brien şi acolo aş staţiona câteva zile de vară. Ritmul de barcă legănată şi vâsle sincronizate relaxează simţurile până în măduvă oaselor. Un trio folk, indie rock duşi cu pluta, dar care te pot duce şi pe tine cu pluta, la fel de firesc şi natural. Aceşti oameni ai valurilor vin din California şi-şi găsesc locul aici, la capătul lumii, pe bună dreptate, pentru că lumea din capăt e veşnic însetată şi învolburată. Iar astfel de muzică o adună, o umple şi-o răcoreşte de fiecare dată. Au înregistrat trei albume: The Wind and the Swell, All we could do was singing şi cel mai recent Threadbare (2009).

Serviţi, vă rog! Cu peşti, pescari, mări, bărci şi chitare.

Port O'Brien. Cambria Goodwin, Van Pierszalowski şi Ryan Stively. S.U.A .

sfârşit de săptămână albastru

Din viaţa-n doi mai scapă şi ploi.

Apoi, răzbesc sorii din nori la loc.

Foto: Sten

rânduri

Mai închide şi tu din pleoape,
E destul cât ai văzut azi.
Ştii că sunt lucruri pe care
Le înţelegi abia mâine.
Mai stinge din lumini
Şi ar fi bine să mai dai la o parte din mâini.
Să opreşti din gânduri, pe toate, pe toate.
Oricum ai un raft de instincte
Care te aşteaptă de-o noapte.
Să laşi să-ţi zboare din rândunele,
Să nu închizi fereastra după ele.
O să vină înapoi, cu pene noi.
Cu năravuri mai puţin moi.
Şi-ar fi cazul să te obişnuieşti:
Nu-ţi mai curge ceai prin vene,
Că iarnă nu mai e.
Acum e soarele pe piele
Şi ştii că se mişcă greoi,
Că mai arde uneori,
Dar e plin de intenţii bune
Şi nu te duce în arşiţă, defel.

Rome - Danger Mouse şi Daniele Luppi

Un album conceput pentru Repeat. Şi să se tot repete, că bine mai sună! Danger Mouse a fost mereu o surpriză plăcută şi bănuiam cumva că ultimul său album o să mă încânte. Cu Daniele Luppi nu am avut onoarea până acum, dar de acum înainte e binevenit în playlist-ul meu. Din câte ştiu, italianul compune muzică pentru filme şi este apreciat pentru aranjamentele şi compoziţiile sale. Sub numele Danger Mouse se ascunde compozitorul, muzicianul şi producătorul american Brian Joseph Burton. Un nume cunoscut datorită proiectelor şi colaborărilor sale reuşite (Gnarls Barkley, Sparklehorse, Beck, Black Keys, Gorillaz).

Rome a crescut în cinci ani şi a fost inspirat din coloana sonoră a filmelor italiene din anii '60 - '70. Este orchestrat impecabil. Are influenţe puternice indie rock, folk rock şi rock simfonic. Păstrează din esenţa soundtrack-urilor spaghetti western. Este vorba de o subcategorie de filme western produse în Italia, de către italieni în 1960. În cazul de faţă, sunt atrasă de orchestraţie şi este evidentă grija italianului de a născoci şi potrivi aranjamentele muzicale. Să nu uităm vocile, pentru că sunt dintre cele valoroase, Jack White şi Norah Jones. Dacă tot e rock să fie nuanţat şi fin estompat. Trebuie să recunosc că toate melodiile sună a muzică de film, a muzică bună de film şi te lasă cumva să aştepţi un film. Un film la fel de bun. Până una alta, propriul tău film. Afundă-te în scaun. Play. Aşteaptă-te la Repeat! Merită ascultat de la un capăt la altul

Rome. Danger Mouse & Daniele Luppi. 2011.