târziu

Acum, pentru că mai târziu e întotdeauna târziu.

Sunt ca un Oscar care ar scrie unui bunic care nu mai stă în ploaie să aştepte autobuzul de la Sibiu. Unde mai pui că, nu-ţi ştiu destinaţia, chiar n-o ştiu! Şi-n ritmul ăsta nu o voi afla curând...Mai nou , nu mai alung maidanezii de lângă mine, într-un fel naiv şi romantic îmi spun că eşti tu...un tu cu care eu nu mai am conversaţii, căruia nu-i mai găsesc înţeles. Să vezi cât de greu socotesc, ca atunci când eram în clasa a treia şi mi-ai rezolvat pe ascuns temele pentru vacanţă la matematică. Acum am alte teme, tot socoteli dar cu oameni. Ştii că nu-i împart din principiu. Dar tot nu am învăţat să-i scad. Şi-atunci mă înmulţesc o vreme, când de fapt eu vreau să mă adun. Cum ştiu deja ce ai spune, trece, copilă, trece!, trec! Sper să aveţi Internet acolo, undeva...Şi-mi pare rău pentru târziu!

foto: weheartit.com

I picture you in the sun

Come home, Jules... I picture you in the sun, Saying: "F...k, just come undone Come unseen, bring some light and green". You are too close to ground now and those curls are getting windy You wear that flower blouse to tell intruders there's no way to bruise. Clothes and shoes hang heavy and dirty, It's time to come home, to get mighty. I picture you in the sun, trying so hard not to frown For all marching questions answers are awaited in resurrection. Throw away that itchy pillow, who tells in the night a story with endless whys and still same how, without any hero around.

when all your ships are white

Heligoland sunt numai buni de ascultat pe sufletul greu şi genunchii goi, adunaţi la piept. Şi să rămâi aşa ghemuit, cu toate amintirile pe umărul stâng şi toate temerile pe cel drept. Cu condiţia să nu fii trist de tot, ci mai degrabă nostalgic şi temător, ca şi cum ai încerca apa rece ca gheaţa cu degetul mare de la picior...aşa în balans, bănuieşti răceala, dar nu o poţi măsura efectiv în fiori şi tremur. Cu fiecare cântec vocea spune aceeaşi poveste, cu alte versuri, cu litere pe care la fel le rosteşte. Se pare că vin cu sol de pace şi aduc albumul drept tribut, după un an cu prea multe ierni. Pornesc din Australia şi acum sunt stabiliţi în Paris. Sunt 5 şi muzica lor intră în categoria dreampop, slowcore. Amorţiţi şi prinşi până la măduvă de ghearele frigului, răsuflă rece prin cântece şi lasă urme umede pe piele. Acum sprijiniţi-vă greutatea din piept de genunchi...

Heligoland. Franţa. All your ships are white.

foto: http://heligoland.org/

dansăm, dansăm, dansăm

Dimineaţa cântă, podeaua, perdelele şi camera întreagă.

Şi te apuci să le răspunzi cu umerii, tălpile, picioarele şi degetele.

Chemi câteva haine diafane în ajutor, sari şi fugi, zâmbeşti şi te roteşti.

Tot ce auzi trimţi în trup şi acesta imită, îşi caută echilibru şi-şi leagănă articulaţiile ca un acrobat.

Ai putea să stai şi-n cap!

Toate ţin ritmul cu tine deodată şi tu baţi podeaua ca o felină ce atacă.

Apoi oboseşti şi le reduci la tăcere...iată, cum afli într-o dimineaţă că tot ce tace cântă şi singurătatea te frământă, iar mobila nouă îţi pare un pian, momentul tău de echilibristică e întrerupt de un muzician.

Acum dansează lacrimile pe obraji, amintirile cântă şi chipul omului din faţă ta la fel...iar versurile ţi-au înecat privirea.

În deşert trebuie să-ţi cânţi singur şi ca să te auzi să zbieri.

E puls şi urlet iar dansul e eliberare, abandon în bătaia vântului sau rostogolire.

foto: Lou Doillon, Google

uneori dansul face muzica

Ştii...am căutat ieri de zor

versurile vreunui nemuritor

să ţi le pun frumos pe tavă

cum aşezi merele în ladă.

Nu erau cuvintele mele printre ele

Şi-atunci cum să fie pentru tine

dacă nu-s şi nu-s din mine?

Primăvară şi soare, dar nu mult, cât să fie răcoare,

Să plouă într-o noapte cât să dăm ferestrele deoparte.

O plimbare cu alte două feţe zâmbăreţe şi puţin timp să ne răsfeţe.

Un moş roz...măsline, vinete, macaroane şi roşii,

Fiecare cu puiul său de somn când ni se închid ochii.

Să ne privim pe după umbre când are cine să ne cânte

Şi-n dans pornească trupul când muzica stă pe tâmple.

Iar tot ce nu rosteşti îngâni din vers în vers,

Sigur, ritmul e un mers...

vladstudio on deviant art

Aveam nevoie de o fotografie pentru blog, una singură care să spună despre mine şi blog lucrurile alea care nu se spun direct, ci se insinuează. După multe încercări am dat de Vlad pe deviant art. Un Vlad despre care ştiu că vine din Rusia, ascultă Tom Waits şi o place pe Amelie Poulain, şi care creează nişte wallpapers minunate şi mai câştigă şi bani din asta. Pe mine mă fac să zâmbesc imaginile astea...şi le-aş folosi peste tot. Mi-e drag să văd şi să scriu despre oameni talentaţi, şi să evit furtul, fie el şi intelectual. Aşa că hai să vă arăt şi vouă câte ceva. Aici îl găsiţi: http://vladstudio.deviantart.com/ .

poveste cu pitici

După ce am vizionat Gnomeo and Juliet mi-am cam schimbat priorităţile gospodăreşti. Drept urmare: vreau grădină în faţa casei, flori, fântână, broască, pitici, ciupercă, maşină de tuns iarba ca să se întreacă piticii cu ea, păsări flamingo şi poveste de dragoste. Şi-apoi să tot visezi pe un scaun pliant aşezat, cu părul în soare şi ochii în iarbă. Animaţia e reuşită şi de o drăgălăşenie cum mi-a fost dor să văd: competiţia dintre roşu şi albastru, unul mic şi obraznic albastru se îndrăgosteşte de o micuţă adorabilă roşie, se întrec cu maşinile de tuns iarba, se împrietenesc cu Featherstone, o pasăre flamingo roz nostalgică, ascultă sfaturile broaştei Nanette care are o pasiune pentru cuvântul tragedie şi rupe ceva chineză sau japoneză...mereu le încurc! Piticii de grădină ascultă Elton John, ciupercile se cred câini şi tot aşa...Şi are final fericit! Nu e ca la Shakespeare unde se moare din lipsă de sincronizare.

http://

joi, 24 martie, Grimus

Şi au venit clujenii să încânte sibienii. Şi bine au fost primiţi! Pe Grimus trebuie să-i vezi în concert. Ştiam asta pentru că îi văzusem în concert pe Tvr-uri şi deja ştiam că singura şansă să-i plac este să-i ascult şi văd în faţa mea.

Ei funcţionează pe principiul veni, vidi, vici... cuceresc şi trezesc vicii. Îţi intră pe sub piele până le fredonezi versurile şi le prinzi ritmul, iar vocea face muzica, Bogdan Mezofi creează şi menţine atmosfera, publicul aclamă, concertul se întâmplă, iar Music Pub răsună într-o seară de joi. Drag ne-a fost de ei, dar şi lor de noi, au cântat cât am dansat noi, s-a cântat şi dansat până la dezhidratare şi epuizare. Un adevărat entertainer Bogdan, a mutat scena printre noi, a pozat, apoi a fost DJ la afterparty, şi-au continuat Grimuşii petrecerea cu noi şi la final nu ştiai care a petrecut mai mult, nu mai exista limita public formaţie, spectator muzician.

P.S: recomand a se consuma Grimus live!

Grimus. Rock alternativ. Cluj Napoca. Da, da, da made in Romania!

sursa foto: Sten

haine noi

Că tot e primăvara şi sunt nouă şi noi toate, mi-am îmbrăcat blogul, l-am zugrăvit şi pictat. Parcă e alt capăt de lume, un fel de capăt...cu o lume tot mai deasă.

Acum mulţumirile de rigoare: tatei pentru elefanţii pe care i-a schiţat în câteva minute în palmă, ţie, you elephant you, pentru că mă ţii de mână şi pot orice şi unui Vlad, care are pe deviant art nişte imagini adorabile.

I put my cards on your table

M-am uitat lung şi adânc să simtă cerul cum priveşte o bucată de pământ. Drept şi până departe, acolo la zările-ţi deşirate, unde e plin ş-albastru şi cald... unde e loc şi braţe şi jar. I won't get me out of yourself! I just won't!

selah sue

Selah Sue sau blonda a cărei muzică reggae mi-a fost pe plac bate clişeul de-i sună apa în cap. Chipul angelic, belgian ascunde o voce puternică, răguşită şi tânguitoare, tipică celor care cântă raggae sau soul. În principiu:

1. Lăsaţi copiii Europei să vină la Bob Marley

2.Dacă tu nu mergi în Jamaica vine Jamaica la tine

Şi acum, în special: ascultaţi, ascultaţi, ascultaţi!

Sanne Putseys. Selah Sue. Belgia.

red addiction

Mă ia câte o poftă de roşu din când în când şi atunci să vezi nebunie, click-uri, urechi ciulite, chipuri, videoclipuri....şi scanez până găsesc ceva roşu pentru mine, ceva aşa să-mi ţină de fredonat pentru câteva zile. Poftim, puţin haos intens şi trecător!

http://

I like Li

Mai am o oră din ziua asta...zi în care mă împlinesc în ani! Au încetat apelurile, mesajele şi mail-urile să apară. E linişte...şi-mi place liniştea doar aşa, pe bucăţi! Îmi las degetele pe taste şi e doar Lykke Li cu mine şi tu, virtualiceşte vorbind. Am trecut prin toate azi, prin ore, minute, iar ore...şi urmăresc să ajung la secunde. M-a obosit puţin euforia şi chestiile alea mici şi dragi, atenţia şi atenţiile.

Am stins toate luminile,

să fie întuneric şi noapte împreună

fără lacăt, fără lună.

Din faruri şoseaua îşi prinde-n ceaţă

o cunună.

Şi tot răzbat în casă, pe podea şi prin perdea

rând pe rând ochi de automobile

ca nişte astre cu motor, fragile.

Vrei o palmă să te măsoare

din cap şi până-n picioare

acum, când eşti fără soare şi ninsoare.

O palmă cu mai multe mâini...

un ochi cu o duzină de priviri,

o gură cu trei poveşti,

amestecate cu minte-n grabă...

de cuvinte.

Am ascuţit de curând un gând,

sper să lase urme descifrabile

pe bucata-mi de pământ.

Să-l învârt între degete o oră,

astfel ora să-mi pară zi,

ziua timp fertil.

Crezi de o vreme că lumea asta mată

trebuie bine ferecată,

şi orice uşă descuiată

e un zar aruncat din mână în mână

ce sensuri îndrugă şi amână.

Timotej Zachrisson. Cunoscută drept Lykke Li. Născută primăvara. Suedia.

museum of bellas artes

E atât de frumos să te trezeşti cu ei în urechi, să-ţi pună binele şi răul în mişcare, umerii şi gleznele în imbrăţişare, până cazi mereu mereu mereu în picioare. Vrei ca lumea să fie o podea lungă fără curbe, fără nicio dungă... să-ţi pice-n cap lumini cu fistic şi vişini. Să te duci de nas din pas în pas să respiri cât pentru-un dans. P.S. Repeat...until the dream is complete! Diana, mulţumiri! http://

piano magic

Sunt pentru mine un fel de Archive, la fel de British, de reci şi umezi, ca ploile de pe insulă. M-au udat până la piele, Archive de vreo 4 ani şi Piano Magic de 4 zile. Şi-mi cad în timpane atât de firesc şi atât de ploios încât îmi construiesc streşini în minte ca să-i păstrez. Ritmul bate vocea, sunetul bate cuvântul şi-n cameră bate vântul. Şi apoi are ploaia poveştile ei de-ţi vine să te duci cu trenul sau să zaci în pat. Nu aş merge să-i văd la un concert. Sunt pentru playlist şi învineţit fotolii de atâta stat.

De ascultat încet şi singur! Piano Magic: Glen Johnson, Jerome Tcherneyan, Alasdair Steer şi Frank Alba. Din Anglia, cu ploaie! P.S: Slăbiciune pt Part Monster... http:// http:// http:// http://

pumnul cap

Twisted by name and nature...here I go again! Mi-au ţinut gândurile de urât pe coridorul spitalului, mi-a luat ceva vreme până să le separ de temeri, de amintiri şi de speranţe. Aproape că mi-am rănit urechile încercând să aud conversaţia doctor pacient. Dar nu mă auzeam decât pe mine, pe mine cea fizică, cea trupească, cea care loveşte piciorul în podea în sunete mute şi repetate. Apoi pe mine cea cu capul sprijinită-n pumn. În câteva secunde capul era pumn şi pumnul cap.

Pumnul cap are cinci gânduri încleştate în strânsoare. Toate gândesc la fel, se adună şi se îngână: primul porneşte, al doilea arată, atrage atenţia, mustră, mijlociul te ia peste picior, inelarul îţi înşiră explicaţii, motive, acuzaţii, iar cel mic promite şi speră. Ar mai fi pielea nivelată şi stresată care se răceşte îndată. Iar unghiile te trezesc înainte să-ţi pătrundă în carne. Apoi sunt ca 5 petale...pe care le întinzi până trosnesc...va fi bine? nu va fi bine?

Pumnul cap zdrobeşte, frământă, loveşte.

Pumnul cap strânge şi presează...pumnul cap ar fi o tobă într-un concert de heavy metal.

Azi am învăţat un cuvânt nou: nevralgie. Sună interminabil şi iremediabil. Cei care-l poartă spun că e dureros, că te face încovoiat şi îndurerat. De azi e în trupul tău...iar eu, eu mă bucur de acest rău, că nu e un rău mai rău...şi sper că e un rău mai blând, mai maleabil, mai uşor de înfrânt.

http://

landing

Am aterizat într-un final şi mă încearcă un gust primordial de maro şi verde ce-n vene se pierde, se alungă şi se leagănă iar mâna ta măsoară solul fertil şi-l seamănă. Gândul pământului trebuie că e plebeul iar dorinţa lui ascunsă curcubeul. Miliarde de sute de mii de gânduri ce umplu de energie pământul, câte la fel şi câte altfel? Mă împământenesc şi-mi prind rădăcini în jurul taliei ca să poposesc... Oh land...de la Fallulah încoace Oh land este interjecţia mea preferată! De la pământean la muzicieni, zâmbesc că sună bine! Oh land este Nanna Oland Fabricius, care vine din Danemarca şi rămâne în New York, iniţial balerină, în prezent încântătoare. http:// http:// http://

nu-ţi voi spune eu prea multe

Nu ţi-aş spune că te-ai înnorat, ai adus fulgerul şi l-ai împlântat. Dintr-un trăsnet moara de vânt a fumegat... Nu ţi-aş spune că ai plouat, ai scurs apa şi m-ai inundat. Stropii să-şi facă cuib în streşini au încercat... În ultima vreme merg în somn, mă trezeşte un colţ de masă care-n coapsă urma-şi lasă. Şi mă întorc pe altă parte şi degetul în lemn îmi bate. Nu-ţi voi spune să-ncetezi obiectele să le aşezi. Nu-ţi voi spune eu prea multe... ca să nu te pierd în linii frânte, nu te ţin pe loc deloc. Sforile le poţi roti, învârti şi răsuci niciodată despleti. http://

viaţa şi teatrul

Oamenii îmi ţin de cald, de frumos şi de urât. Mă ţin de mine şi mă ţin de ei, mă ţin din viaţă-n viaţă până în propria-mi viaţă. Cuvintele îmi ţin de limbă, de fire, de exprimare şi expresie, de intenţie şi impresie. Muzica îmi ţine de fundal, de atmosferă, decor, de decodor, de senzaţie şi emoţie. De o vreme încoace teatrul îmi ţine de gânduri. Şi mă satură şi-mi potoleşte poftele intelectuale, culturale şi imaginare. Îmi ţine de posibilităţi, de poveste, de scenariu...Teatrul Radu Stanca mă ţine în Sibiu. Viaţa cu un idiot mi-a ţinut atenţia de mână, şi m-a luat acolo în nebunia de poveste timp de mai bine de două ore. Mâna ta mă ţinea în realitate, lângă tine! Acest tip de teatru, gen reality show, aduce tensiune, dinamică, dramă dramă dramă! În primul rând, pentru că e solicitant, nu ştii unde şi la cine să te uiţi, nu mai ştii ce să crezi şi uiţi că în teatru totul capătă dimensiuni exagerate, apoi jocul, apoi înregistrările...şi da, actorii care par hipnotizaţi şi hipnotizanţi. Abia la final le vezi feţele relaxate. Au reuşit să mă prindă cu povestea. Ideile repetate pentru a fixa mesajul sunt că: odată distruse rosturile fericirii într-un cuplu orice salvare se transformă în nenorocire, că îngerii sunt simpli spectatori pe care noi, ca oameni, îi deprimăm cu felul nostru de a fi, că doar nebunii văd îngeri, că doar nebun mai poţi fi fericit, că şi fericiţi suntem vulnerabili şi influenţabili, că nimic nu se pierde, totul se reface şi se întoarce, că femeia e ispită, că femeia dacă nu procreează nu mai are sens şi sensuri, că muzica e genială, că actorii par nişte fiinţe cu puteri supranaturale şi-ţi merg până în suflet sau te sperie de moarte, după caz. Şi că nu oricine gustă acest gen de teatru! Eu, una, am fost încântată pentru că îmi repetam într-una: e ficţiune, e drama, exagerarea e la ea acasă. Ce-i drept, se aseamană mult cu ce vedem la tv, însă jocul e autentic, muzica...detaliile fac arta! Actorii au spasme, tremură, dansează, fac duş, îşi aruncă lapte, maioneză pe ei, mănâncă morcovi, apar goi, sunt violenţi, sunt sensibili, uşor romantici...sunt vii şi o iau razna în faţa ta, pentru ei! Oarecum, îmi pare că joacă acest spectacol pentru ei, nu pentru public...dacă tot se nimereşte să fie cineva în sală şi mai bine, dar ei joacă pentru ei. Şi reuşesc în final să strângă aplauze şi să se bucure de admiraţie!

"Ştiu că am avut aripi şi atunci când înot şi închid ochii îmi aduc aminte şi simt că zbor. Eu zbor, eu zbor, eu zbor..."

Viaţa cu un idiot. Poveste de Vladimir Erofeev, scenariul Andriy Zholdak.

sursa foto: http://www.sibfest.ro/Viata-cu-un-idiot.aspx

teorie despre cer

Am un fel de-a fi dimineaţa când nu mă pot trezi, şi-mi las mâna pe podea iar arătătorul îl mişc ca pe o lingură în cafea... Chipul mi-e în soare Somnul nu se măsoară în mişcare. Oare ştie fiecare? Despre suflete şi flori, Despre cum ai amânat pentru o vreme acei nori. În prima privire e pământul aburit, opac şi fără smalţ. E aşa doar pentru o clipă, sunt grăbită. Am un fel de-a fi şi fără cer nu mă pot trezi. Că e cerul doar cu sfere, cu elice şi himere, că-s doi ochi deasupra mea: înaltul cu aripi şi păsări, râul cu flăcări îngheţate. E fondul unui soare, Apă, munte... Radiera ce-mi şterge liniile de pe frunte. În restul privirilor e pământul glasul, vederea şi cântecul. E aşa pentru restul de zi, Am timp, mă pot privi. http://

pentru cămile dunele sunt zile

Din ore cresc zile, dunele trezesc în deşert cămile
Nu-mi trec aşchiile de ieri şi-ţi vorbesc.
Cuvintele aaaau au un sunet greu,
prea puţin înţeles şi probleme de intenţie.
N-am chef de convenţie, aşa că flutură
pe geam resturile de pretenţie.

Din ore cresc zile, dunele trezesc în deşert cămile
Trec, trecem şi abia pe urmă trece rece
Ca o tuse seacă ce vine să te-nece.
Spune-mi două din zece:
Ai văzut tu pământ fără cer?
Atunci măcar chipul cu care ne asemănăm?

Pentru dune cămilele sunt ore
Îi imaginezi pământului prea mult cer,
iar el tace precum mâncarea
în care scapi foi de dafin şi piper.
Cât te poţi deosebi de chipul
cu şase miliarde de asemănări?

Pentru cămile dunele sunt zile.

http://