ascultă tăcerea

Slushaya tishinu...am văzut filmul ăsta acum două zile. E un film al contrastelor, pe alocuri real, uneori uşor ireal, cumva foarte actual şi altcumva din altă epocă. Întreaga poveste pare menită să balanseze cât mai fin aceste combinaţii. La final ajungi să cazi împreună cu persoanjele de pe un taler pe altul. Pe de-o parte e Nastia, o tânără artistă de-o naturaleţe şi-o simplitate greu de imaginat, apoi e Dima, clişeul tipic al bărbatului bogat de vârstă mijlocie. Povestea care-i leagă e una de dragoste tipică filmelor europene de calitate, adică profundă şi dulce amăruie. Restul ţine de poveste şi detalii: împuşcături, bătăi, fotbal, prostituate, spitale, copii bolnavi, muzică bună, ba chiar foarte bună, bani, dragoste...Poveste de Alexander Kasatkin, 2007. Uitasem, are şi ceva premii, desigur.

http://

try red, reddish, karen elson

Jumătatea roşie a lui Jack White vine de pe tărâmul Angliei. Dacă învelişul de porţelan şi plete-i roşcate o consacră carierei de model, inteligenţa emoţională o conduce încet şi sigur spre muzică.

Şi le îmbină pe ambele plăcut şi uimitor, îşi ia copiii în turnee şi se ocupă de un magazin vintage. Albumul de debut The Ghost Who Walks e dovada vie că în tărtăcuţa modelelor se întâmplă ceva acţiune, ceva poezie, multă dramă, că doar despre femei vorbim, şi că roşu, alb şi negru devin ritm, versuri şi sunete. Salutăm maniera prin care se exprimă, apreciem simţul artistic şi recunoaştem că este molipsitoare partea uşor întunecată a poveştilor fredonate.

http://

"Ultimately I've learned to pride myself on being quirky. I very much adore people who are outcasts, and I've always loved to around interesting people, circus-type people."

Karen Elson in a Marie Claire UK interview

foto: Marie Claire UK, photo credit Simon Burstall

pentru toate

Ştii...sigur pentru acelea bune şi nebune,
hai, şi pentru cele rele şi mişele.
Pentru tot şi fără o parte,
să nu uit sarea-n bucate.
Pentru cele ascunse şi departe trimise
pentru astea mici care se văd
şi fără de care e prăpăd.
Pentru cele mute şi tăcute,
apoi pentru restul care zbiară
şi arată ca o fiară...
Ar mai fi câteva zilnice
care par de-a dreptul clinice.
Aaa, da! Alea rare şi amare
care lasă-n urmă sare.
Pentru toate!

http://

vermillion

O ridici de jos şi-o înalţi frumos
îi e pielea arsă de paie şi o bucată de boltă
îi arde sub gene...
Drept sfori ai visele de ieri,
cele pe care nu ţi le cereai de nicăieri.
Din galben în galben privită
fata-i doar un zmeu în vânt
cu voinţa frântă.

http://

istoria se înţelege prin cinematografe

În mare, prindem câteva date istorice semnificative în timpul şcolii. Contextul acestor date se fixează tot prin poveşti, relatări şi aşa mai departe. Nu e de mirare că istoria din şcoli se consolidează prin teatre, librării şi cinematografe. Wolfgang Becker ilustrează Germania de Est în anul 1989 prezentând viaţa unei familii înainte şi după căderea zidului Berlinului. Alexander şi Ariane prind din plin această tranziţie cu tot ce aduce ea, însă sunt nevoiţi să păstreze în casă vechiul stil de viaţă ca să nu provoace un şoc fatal mamei care cade în comă şi ratează marea schimbare. Christiane, părăsită de soţ, se dedică întru totul socialismului. Fiul ajunge să înlocuiască etichetele alimentelor, să înregistreze emisiuni, ştiri, să explice de ce statuia lui Lenin dispare, iar pe clădiri atârnă afişe cu Coca Cola, să-i convingă şi chiar să-i plătească şi pe ceilalţi să-l ajute să construiască o realitate care nu ar pune în pericol viaţa mamei sale. Dramă şi comedie pe muzică lui Yann Tiersen, în regia lui Wolfgang Becker. Good bye, Lenin!

nisip

Buba şi Mukela părăsesc o Africă săracă ca să-şi îndeplinească un vis. Ca să devină Buba fotbalist, ca să-i fie văzut şi răsplătit talentul. Violet fuge de o Africă tirană în care căsătoriile aranjate provoacă suferinţă. Visul ei e simplu: să scape de violenţa soţului. Acum cei trei se întâlnesc întâmplător în nevoia de a trece ilegal graniţa şi de-a ajunge în Spania. În tărâmul nisipurilor Mukela nu rezistă, iar ceilalţi se pierd. După o regăsire ca-n filme, că doar suntem în filme, puţin probabilă în realitate, Violet şi Buba reuşesc să ajungă în Europa împreună. Mult galben, muzică africană, o poveste despre supravieţuire, romantism subtil, dar profund, câteva aprecieri semnificative la festivaluri. 14 kilometros. Poveste de Gerardo Olivares. 2007. http://

apple crush

Long ago when seas were bright,
stars were blue and sky was blind
I let some self to wander wild.
The wind roared with the sun and
the nightingale turned the rose into a gun.
Men were stuck between two minds,
women felt the taste of ground.
Those days of thin air, fresh fog and early delay
urged immediately a rush:
I had again an apple crush...
with reddish sparks and juicy fruit
You walked by in a jasmine suit.