the lovely bones

Pentru Susie şi pantalonii ei galbeni. Pentru poveste. Pentru că oamenii sunt ceea ce fac altor oameni. Pentru că faptele au consecinţe. Pentru că viaţa e aşa cum vrea ea. Pentru dramă şi fantezie. Pentru felul în care e montat filmul. În special, pentru culori! În general, pentru ficţiune! Pentru mine că m-a mişcat cât să mi se înmoaie genunchii şi să mă pună pe gânduri. Şi-au venit toate, deodată: gândul de a pierde, gândul de a fi neputincios, gândul de a nu ştii nimic din ce va urma şi gândul că oricum nu ştii mare lucru în general, gândul de a nu înţelege, care te aduce în imposibilitatea de a accepta. Susie, e asasinată de un nene bolnav rău, killer în serie. De aici încep, drama, pentru familia ei, care îndură pierderea, şi ficţiunea deoarece copila ajunge undeva între pământ şi rai. Să te tot uiţi, să te tot întrebi, braţe puternice să fie şi să tot cazi!

Poveste de Peter Jackson. 2009. The Lovely Bones. Doar lovely, şi atât.

http://

mâini multe

Iată, ceva proaspăt şi nou! Şi nouă îmi pare şi predispoziţia mea pentru muzica electropop. Un tip de muchizie ori grăbită şi puternică, ori domoală şi interminabilă. Ideea e că mă prinde acum pe mijloc de primăvară, când îmi trece prin cap cam tot ce ar putea să înflorească, înfrunzească. Iar pentru asta am nevoie de un fundal sonor deştept, însă subtil şi fără încercări de epatare. The Hundred In The Hands sunt cumva o mie de mâini care te conduc, te duc. Mâini uşoare, lungi şi curate, flexibile şi cu unghii colorate. Nu, nu te ridică, coboară, încântă sau omoară.

America. Duo. The Hundred In The Hands. In Love.

red again

Şi am găsit iar ceva roşu, ceva lumesc, numai bun de prins în piept! Pentru toate ideile care mor şi încă odată pentru jumătatea-mi de craniu suspendată sus pe un nor. Pentru câinele la care trebuie să renunţi deoarece e cazul să te muţi, într-o casă mai strâmtă, în cartierul cu lumea mai mută. Pentru că e trist ce ţi se întâmplă, iar sufletul ai vrea să-l vinzi însă nimeni nu mai cumpără. Se caută doar trupuri pentru munci şi zile, care pe Hesiod l-ar duce la pumni de pastile. Suflet pentru suflet? Ceri o prostie! Mereu rămâne câte un suflet, dar cine-l vede fără întrupare? Cine-i vede ochiul mare şi încăpător, umărul lat şi primitor? Exact! Hai, pune mâna pe fard şi întinde-l bine, nu e timp de ifose! Din trup în trup, trupeşte. Îl păstrezi încă puţin: sufletul vizibil trăieşte.

don't, just don't

Uite, cam cât ştiu despre cuvinte sunt ca un duş cu apă fierbinte când vin deodată şi de peste tot şi mă îneacă-n aburi şi-mi spală replicile mele bune, cele păstrate pentru tine. E acelaşi context cu susul în jos când tu nu mai vezi un copil frumos. Spui cele de ieri şi de alte zile trecute când nu a fost prin preajmă nimeni să le asculte. Sper să-ţi mai pot răspunde cu miere şi lapte şi plăcinte calde. Până atunci le ţin mute în mine şi contracarez asaltul de feline. http://

joi, 7 aprilie

Şi i-am văzut pe Byron! Mare mi-a fost bucuria să găsesc trubaduri şi voie bună, nicidecum pretenţii de lorzi! De doi ani caut să-i văd în concert, aşa că e foarte posibil ca entuziasmul meu să fi dat pe dinafară. Povestea a fost completă, condimentată uşor, după gustul lor, cu rock, jazz, folk, blues şi folclor. 6 fingers a fost vedeta serii şi a pus clapele pe jar. După cum ştiam deja, vocea şi flautul sunt elementele preţioase şi sună atât de bine live, cam cât să strângi mâna lui şi să zâmbeşti cu tot chipul. Se pricep de minune la cover-uri - trebuia să specific asta, pentru că mi-au plăcut în mod special. Perfect sună aşa cum mă aşteptam, încă chiar miroase a verde şi a plaiuri mioritice. M-a minunat chihlimbarul şi ploaia în luna lui marte. Şi m-am minunat cât de bine şi aproape poate suna Dacă vrei.

http://

Madrugada

Acum, fie vorba între noi, chiar sunt făcuţi pentru răsărit, cum vor ei, sau apus, cum simt eu. Pe mine m-a atras etimologia cuvântului şi chiar are o rezonanţă plăcută, o mână de consoane puternice şi iată, un răsărit cam greu de rostit first thing in the morning. Madrugada nu mai e o formaţie activă din toamna anului 2008. Dar în playlist-ul meu rulează cu succes. Poate că se găseşte unul dintre voi să-i asculte odată cu ivirea zorilor, pe stomacul gol, însă cu siguranţă vă pică greu dacă-i primiţi pe sufletul gol. Muzica lor e cea a oamenilor cu poveşti, a acelora cu bagaje de amintiri din vieţi anterioare celei de azi, iar dacă nu ai măcar nişte riduri fine în jurul ochilor şi a gurii, poate că nu te-ai văzut destul şi nu te-ai vorbit suficient cât să te apuci de ascultat. Nume, voce, ritm şi text, toate uşor reci, gri-albăstrui, numai bune de revăzut şi tras în piept înainte de orice dimineaţă. Are şi întunericul un moft, şi anume, lumină. Aşa sunt şi melodiile celor de la Madrugada, cu urme de întuneric de care se dezbracă pentru lumină.

Madrugada. Norvegia. Îndrăzniţi, răsăriţi!

http://

http://

http://

http://

elefantul

Undeva între mese scorojite şi scaune turtite, mult prea departe de poli şi cu poftă de sori, tragi în piept capetele unei iluzii, doar aşa te mai înduri să răsufli. Ai fost tu şi-ai imaginat elefantul sau el te-a desenat pe tine? Nu, nu te sperie un înveliş gri cu câteo lingură de miere în priviri... Dacă palmele ar avea călcâie ai renunţa să ţii cerul în mâini, şi-ai curma dimineţile de luni. Păstrezi apa în căuşul mâinii drepte şi cauţi să alungi adânca sete. De când visezi elefanţi nu te mai încalţi pentru că ei te desenează desculţă în miez de soare, cu o crenguţă. Şi îţi suflă-n plămâni pământ... Cuget, deci frământ: un eu din mine şi un altul din tine cuvinte, gânduri şi mişcări câte încap în patru zări. foto: Google