I like Li

Mai am o oră din ziua asta...zi în care mă împlinesc în ani! Au încetat apelurile, mesajele şi mail-urile să apară. E linişte...şi-mi place liniştea doar aşa, pe bucăţi! Îmi las degetele pe taste şi e doar Lykke Li cu mine şi tu, virtualiceşte vorbind. Am trecut prin toate azi, prin ore, minute, iar ore...şi urmăresc să ajung la secunde. M-a obosit puţin euforia şi chestiile alea mici şi dragi, atenţia şi atenţiile.

Am stins toate luminile,

să fie întuneric şi noapte împreună

fără lacăt, fără lună.

Din faruri şoseaua îşi prinde-n ceaţă

o cunună.

Şi tot răzbat în casă, pe podea şi prin perdea

rând pe rând ochi de automobile

ca nişte astre cu motor, fragile.

Vrei o palmă să te măsoare

din cap şi până-n picioare

acum, când eşti fără soare şi ninsoare.

O palmă cu mai multe mâini...

un ochi cu o duzină de priviri,

o gură cu trei poveşti,

amestecate cu minte-n grabă...

de cuvinte.

Am ascuţit de curând un gând,

sper să lase urme descifrabile

pe bucata-mi de pământ.

Să-l învârt între degete o oră,

astfel ora să-mi pară zi,

ziua timp fertil.

Crezi de o vreme că lumea asta mată

trebuie bine ferecată,

şi orice uşă descuiată

e un zar aruncat din mână în mână

ce sensuri îndrugă şi amână.

Timotej Zachrisson. Cunoscută drept Lykke Li. Născută primăvara. Suedia.

museum of bellas artes

E atât de frumos să te trezeşti cu ei în urechi, să-ţi pună binele şi răul în mişcare, umerii şi gleznele în imbrăţişare, până cazi mereu mereu mereu în picioare. Vrei ca lumea să fie o podea lungă fără curbe, fără nicio dungă... să-ţi pice-n cap lumini cu fistic şi vişini. Să te duci de nas din pas în pas să respiri cât pentru-un dans. P.S. Repeat...until the dream is complete! Diana, mulţumiri! http://

piano magic

Sunt pentru mine un fel de Archive, la fel de British, de reci şi umezi, ca ploile de pe insulă. M-au udat până la piele, Archive de vreo 4 ani şi Piano Magic de 4 zile. Şi-mi cad în timpane atât de firesc şi atât de ploios încât îmi construiesc streşini în minte ca să-i păstrez. Ritmul bate vocea, sunetul bate cuvântul şi-n cameră bate vântul. Şi apoi are ploaia poveştile ei de-ţi vine să te duci cu trenul sau să zaci în pat. Nu aş merge să-i văd la un concert. Sunt pentru playlist şi învineţit fotolii de atâta stat.

De ascultat încet şi singur! Piano Magic: Glen Johnson, Jerome Tcherneyan, Alasdair Steer şi Frank Alba. Din Anglia, cu ploaie! P.S: Slăbiciune pt Part Monster... http:// http:// http:// http://

pumnul cap

Twisted by name and nature...here I go again! Mi-au ţinut gândurile de urât pe coridorul spitalului, mi-a luat ceva vreme până să le separ de temeri, de amintiri şi de speranţe. Aproape că mi-am rănit urechile încercând să aud conversaţia doctor pacient. Dar nu mă auzeam decât pe mine, pe mine cea fizică, cea trupească, cea care loveşte piciorul în podea în sunete mute şi repetate. Apoi pe mine cea cu capul sprijinită-n pumn. În câteva secunde capul era pumn şi pumnul cap.

Pumnul cap are cinci gânduri încleştate în strânsoare. Toate gândesc la fel, se adună şi se îngână: primul porneşte, al doilea arată, atrage atenţia, mustră, mijlociul te ia peste picior, inelarul îţi înşiră explicaţii, motive, acuzaţii, iar cel mic promite şi speră. Ar mai fi pielea nivelată şi stresată care se răceşte îndată. Iar unghiile te trezesc înainte să-ţi pătrundă în carne. Apoi sunt ca 5 petale...pe care le întinzi până trosnesc...va fi bine? nu va fi bine?

Pumnul cap zdrobeşte, frământă, loveşte.

Pumnul cap strânge şi presează...pumnul cap ar fi o tobă într-un concert de heavy metal.

Azi am învăţat un cuvânt nou: nevralgie. Sună interminabil şi iremediabil. Cei care-l poartă spun că e dureros, că te face încovoiat şi îndurerat. De azi e în trupul tău...iar eu, eu mă bucur de acest rău, că nu e un rău mai rău...şi sper că e un rău mai blând, mai maleabil, mai uşor de înfrânt.

http://

landing

Am aterizat într-un final şi mă încearcă un gust primordial de maro şi verde ce-n vene se pierde, se alungă şi se leagănă iar mâna ta măsoară solul fertil şi-l seamănă. Gândul pământului trebuie că e plebeul iar dorinţa lui ascunsă curcubeul. Miliarde de sute de mii de gânduri ce umplu de energie pământul, câte la fel şi câte altfel? Mă împământenesc şi-mi prind rădăcini în jurul taliei ca să poposesc... Oh land...de la Fallulah încoace Oh land este interjecţia mea preferată! De la pământean la muzicieni, zâmbesc că sună bine! Oh land este Nanna Oland Fabricius, care vine din Danemarca şi rămâne în New York, iniţial balerină, în prezent încântătoare. http:// http:// http://

nu-ţi voi spune eu prea multe

Nu ţi-aş spune că te-ai înnorat, ai adus fulgerul şi l-ai împlântat. Dintr-un trăsnet moara de vânt a fumegat... Nu ţi-aş spune că ai plouat, ai scurs apa şi m-ai inundat. Stropii să-şi facă cuib în streşini au încercat... În ultima vreme merg în somn, mă trezeşte un colţ de masă care-n coapsă urma-şi lasă. Şi mă întorc pe altă parte şi degetul în lemn îmi bate. Nu-ţi voi spune să-ncetezi obiectele să le aşezi. Nu-ţi voi spune eu prea multe... ca să nu te pierd în linii frânte, nu te ţin pe loc deloc. Sforile le poţi roti, învârti şi răsuci niciodată despleti. http://

viaţa şi teatrul

Oamenii îmi ţin de cald, de frumos şi de urât. Mă ţin de mine şi mă ţin de ei, mă ţin din viaţă-n viaţă până în propria-mi viaţă. Cuvintele îmi ţin de limbă, de fire, de exprimare şi expresie, de intenţie şi impresie. Muzica îmi ţine de fundal, de atmosferă, decor, de decodor, de senzaţie şi emoţie. De o vreme încoace teatrul îmi ţine de gânduri. Şi mă satură şi-mi potoleşte poftele intelectuale, culturale şi imaginare. Îmi ţine de posibilităţi, de poveste, de scenariu...Teatrul Radu Stanca mă ţine în Sibiu. Viaţa cu un idiot mi-a ţinut atenţia de mână, şi m-a luat acolo în nebunia de poveste timp de mai bine de două ore. Mâna ta mă ţinea în realitate, lângă tine! Acest tip de teatru, gen reality show, aduce tensiune, dinamică, dramă dramă dramă! În primul rând, pentru că e solicitant, nu ştii unde şi la cine să te uiţi, nu mai ştii ce să crezi şi uiţi că în teatru totul capătă dimensiuni exagerate, apoi jocul, apoi înregistrările...şi da, actorii care par hipnotizaţi şi hipnotizanţi. Abia la final le vezi feţele relaxate. Au reuşit să mă prindă cu povestea. Ideile repetate pentru a fixa mesajul sunt că: odată distruse rosturile fericirii într-un cuplu orice salvare se transformă în nenorocire, că îngerii sunt simpli spectatori pe care noi, ca oameni, îi deprimăm cu felul nostru de a fi, că doar nebunii văd îngeri, că doar nebun mai poţi fi fericit, că şi fericiţi suntem vulnerabili şi influenţabili, că nimic nu se pierde, totul se reface şi se întoarce, că femeia e ispită, că femeia dacă nu procreează nu mai are sens şi sensuri, că muzica e genială, că actorii par nişte fiinţe cu puteri supranaturale şi-ţi merg până în suflet sau te sperie de moarte, după caz. Şi că nu oricine gustă acest gen de teatru! Eu, una, am fost încântată pentru că îmi repetam într-una: e ficţiune, e drama, exagerarea e la ea acasă. Ce-i drept, se aseamană mult cu ce vedem la tv, însă jocul e autentic, muzica...detaliile fac arta! Actorii au spasme, tremură, dansează, fac duş, îşi aruncă lapte, maioneză pe ei, mănâncă morcovi, apar goi, sunt violenţi, sunt sensibili, uşor romantici...sunt vii şi o iau razna în faţa ta, pentru ei! Oarecum, îmi pare că joacă acest spectacol pentru ei, nu pentru public...dacă tot se nimereşte să fie cineva în sală şi mai bine, dar ei joacă pentru ei. Şi reuşesc în final să strângă aplauze şi să se bucure de admiraţie!

"Ştiu că am avut aripi şi atunci când înot şi închid ochii îmi aduc aminte şi simt că zbor. Eu zbor, eu zbor, eu zbor..."

Viaţa cu un idiot. Poveste de Vladimir Erofeev, scenariul Andriy Zholdak.

sursa foto: http://www.sibfest.ro/Viata-cu-un-idiot.aspx