duminică - şi-am sărbătorit fericiţi

Deşi aş prefera să fie mereu miercuri şi sâmbătă, mai reuşeşte, din când în când, câteo duminică să-mi fie pe plac. Oricum, nemulţumirile în ceea ce priveşte a şaptea zi nu sunt legate de odihnă, ci de prea puţină odihnă, mai exact, nu ajunge doar o duminică pentru odihnă. Sărbătorile sunt tot cu oameni aşa că depinde mult lângă cine nimereşti în acele momente. Şi-am nimerit bine, în prima parte cu familia, iar seara cu prieteni dragi. Astfel s-au aşezat de minune fericirea de-a petrece cu dragele şi dragul la o masă de vorbă, pe care se învârteau bere şi ciocolată într-o veselie, lângă fericirea auzului. La Cramă ne-am adunat pentru că s-a lăsat cu tribut. Instrumentiştii medieşeni au adus un tribut formaţiei Nirvana. Şi bună le-a fost muzica! Lumină a fost destulă, pentru toţi! Eu ne-am văzut pe noi şase luminaţi, aproape de Nirvana. Şi drag mi-a fost să văd că prietenii mei radiază, unul la tobe, una privind toboşarul, doi beţi de drag şi voie bună şi celălalt cântându-mi în ureche. Bis, bis, bis! Arpi, bis! Şi facă-se o trupă curând!

the do

Din Franţa pornesc, cu o aripă finlandeză, The Do. Nu sunt atât de grei cât să pună do-ul pe portativu-mi personal, însă îmi pun degetul pe buze şi am răbdare să-i ascult. Îi ştiu de doi ani, însă abia acum am timp şi dispoziţie să le gust muzica. Undeva între folk rock şi indie rock, eu rămân iar la voce. Din 2007 Olivia Merilahti şi Dan Levy în cele două albume, Mouthful şi Dust It Off, împacă, potrivesc, stârnesc sau domolesc sunetele jucăuş şi întâmplător. Astfel că, ele alternează între melodii drăgălaşe, care dau senzaţia aceea de bărci legănate şi altele explozive, care aduc a revoltă. Acum mie, una, îmi surâd cele din a doua categorie, în special, On my shoulder. Ideea e simplă, te saturi! Şi te simţi greu într-o zi, iar umerii nu mai sunt ai tăi. De câte ori umerii se rup, parcă se refac iar că să poţi duce mai departe. Şi câte nu duci! Mai ales, că dacă am face un inventar, ne-am minuna de câte chestii purtăm în spate. Chiar dacă venim goi, la plecare ducem multe cu noi! Îmi şi imaginez un responsabil care descarcă greutatea de pe umeri. Care înjură şi scuipă şi abia seara îi povesteşte iubitei "Să vezi, dragă, cum am adunat vreo trei ani de griji de la o soţie şi un kilogram de teamă de la un copil".

http://

http://

http://

purtătorul de tăcere

Cât să spui şi cât să taci? Ce să spui şi ce să taci? Cum trimiţi cuvintele rostite? Şi cum le înghiţi pe cele tăcute? De s-ar preface toate-n maci, şi-ar sta roşii-n marea galbenă. Şi să spună doar că-i placi!

http://

hadestown

Hadestown e un album care mie mi se pare din altă lume. Lumesc şi aspru, de înecat amar cu paharul şi luat de la capăt şi stat la depănat amintiri şi oameni. Acum poveştile de dragoste trebuie că sunt complicate şi date peste cap, că doar sunt cu oameni şi se întâmplă în viaţa asta care seamănă mult cu ceva, mai trebuie doar să aflăm cu ce. Cu alte vieţi, probabil! Albumul este semnat Anais Mitchell, dar încântă şi alte voci precum: Justin Vernon, Greg Brown, Ani DiFranco, Tanya, Petra şi Rachel Haden şi Ben Knox Miller. Mitologia greacă e sursă importantă de inspiraţie, mai exact povestea lui Orfeu şi a lui Euridice. După cum spune legenda, Orfeu îşi salvează soţia din infern, şi iată, cum apar alte două personaje, Hades şi Persefona. Fiecare voce primeşte un personaj pe care-l cântă cum ştie mai bine. Şi s-ar minuna grecii ce bine le sunt purtate legendele de către americani! În locul lui Homer vin alţi artişti în ale povestitului şi orbi rămân în faţa kitsch-ului.

Hadestown. Anais Mitchell. Folk.

P.S: Diana, this one goes for you!

http://

Babe, this is for you!

http://

http://

departure

Ce spui de cei care-şi aparţin prea mult? Şi fac din eul lor un cult, cu o mână de zeităţi şi un picior de lemn şi bat în acelaşi ritm orice alt refren. Vine Camille într-o zi, Camille care are doar aripi şi ca toate zburătoarele rătăceşte între două limite. Ce-i par cam gri şi finite! Mereu m-am gândit că-ntre cer şi pământ sunt doar păsări. Toate celelalte mi-au părut mult prea absorbite, prea pământeşti sau cereşti. Acum între, acolo unde tu ajungi doar cu privirea, acolo e rătăcirea, şi tornada şi gândul, acolo lemnul tău şi-ar rupe gâtul. Iar Camille e uşoară şi absentă, pentru că nimic nu-i pare mai greu decât aerul şi magnetul. Şi e a tuturor pentru că a ei e prea puţin. Deloc şi gri. Şi se găseşte mereu cineva s-o revendice de la început, de la mijloc sau chiar spre final. Pentru că oboseşti să vrei şi vrei!

http://

dacă vrei

Uite că blogul meu creşte, are un an şi cititori. Uite că-i citesc şi eu pe cititori şi aflu chestii care merită. Postez ce cred că-mi place de fiecare dată, iar acum postez şi ce le place altora. Şi azi am aflat despre o melodie dragă. Iniţial, i-am auzit pe Byron live, cântând Dacă vrei, dar ştiam că nu le aparţine piesa. Iar azi dau de Celelalte cuvinte, părinţii cântecului meu preferat. Pentru că citim şi ne citim!

http://

nunta mută

Avem şi noi filmele noastre, sculptate atât de frumos după chipul şi asemănarea românului, încât ai impresia că priveşti drept în oglindă. Nunta mută e un film colorat şi vioi în prima jumătate, mut şi tragic în ultima parte. Tot cu ruşi şi comunişti, însă asta e istoria, nu? Ideea e că o nuntă trebuie să continue în muţenie pentru că Stalin moare şi e doliu naţional. N-o să uit uşor grâul şi cearceaful, nici cearta mută sau telefonul fără fir, şi instrumentele înfundate cu cârpe. Secvenţa nunţii este memorabilă, iar umorul estompează cu succes realitatea vitregă. Povestea curge firesc şi estetic, exact cum caut mereu.

Nunta mută. Regia - Horaţiu Mălăele.

http://