duminică - şi-am sărbătorit fericiţi

Deşi aş prefera să fie mereu miercuri şi sâmbătă, mai reuşeşte, din când în când, câteo duminică să-mi fie pe plac. Oricum, nemulţumirile în ceea ce priveşte a şaptea zi nu sunt legate de odihnă, ci de prea puţină odihnă, mai exact, nu ajunge doar o duminică pentru odihnă. Sărbătorile sunt tot cu oameni aşa că depinde mult lângă cine nimereşti în acele momente. Şi-am nimerit bine, în prima parte cu familia, iar seara cu prieteni dragi. Astfel s-au aşezat de minune fericirea de-a petrece cu dragele şi dragul la o masă de vorbă, pe care se învârteau bere şi ciocolată într-o veselie, lângă fericirea auzului. La Cramă ne-am adunat pentru că s-a lăsat cu tribut. Instrumentiştii medieşeni au adus un tribut formaţiei Nirvana. Şi bună le-a fost muzica! Lumină a fost destulă, pentru toţi! Eu ne-am văzut pe noi şase luminaţi, aproape de Nirvana. Şi drag mi-a fost să văd că prietenii mei radiază, unul la tobe, una privind toboşarul, doi beţi de drag şi voie bună şi celălalt cântându-mi în ureche. Bis, bis, bis! Arpi, bis! Şi facă-se o trupă curând!

the do

Din Franţa pornesc, cu o aripă finlandeză, The Do. Nu sunt atât de grei cât să pună do-ul pe portativu-mi personal, însă îmi pun degetul pe buze şi am răbdare să-i ascult. Îi ştiu de doi ani, însă abia acum am timp şi dispoziţie să le gust muzica. Undeva între folk rock şi indie rock, eu rămân iar la voce. Din 2007 Olivia Merilahti şi Dan Levy în cele două albume, Mouthful şi Dust It Off, împacă, potrivesc, stârnesc sau domolesc sunetele jucăuş şi întâmplător. Astfel că, ele alternează între melodii drăgălaşe, care dau senzaţia aceea de bărci legănate şi altele explozive, care aduc a revoltă. Acum mie, una, îmi surâd cele din a doua categorie, în special, On my shoulder. Ideea e simplă, te saturi! Şi te simţi greu într-o zi, iar umerii nu mai sunt ai tăi. De câte ori umerii se rup, parcă se refac iar că să poţi duce mai departe. Şi câte nu duci! Mai ales, că dacă am face un inventar, ne-am minuna de câte chestii purtăm în spate. Chiar dacă venim goi, la plecare ducem multe cu noi! Îmi şi imaginez un responsabil care descarcă greutatea de pe umeri. Care înjură şi scuipă şi abia seara îi povesteşte iubitei "Să vezi, dragă, cum am adunat vreo trei ani de griji de la o soţie şi un kilogram de teamă de la un copil".

http://

http://

http://

purtătorul de tăcere

Cât să spui şi cât să taci? Ce să spui şi ce să taci? Cum trimiţi cuvintele rostite? Şi cum le înghiţi pe cele tăcute? De s-ar preface toate-n maci, şi-ar sta roşii-n marea galbenă. Şi să spună doar că-i placi!

http://

hadestown

Hadestown e un album care mie mi se pare din altă lume. Lumesc şi aspru, de înecat amar cu paharul şi luat de la capăt şi stat la depănat amintiri şi oameni. Acum poveştile de dragoste trebuie că sunt complicate şi date peste cap, că doar sunt cu oameni şi se întâmplă în viaţa asta care seamănă mult cu ceva, mai trebuie doar să aflăm cu ce. Cu alte vieţi, probabil! Albumul este semnat Anais Mitchell, dar încântă şi alte voci precum: Justin Vernon, Greg Brown, Ani DiFranco, Tanya, Petra şi Rachel Haden şi Ben Knox Miller. Mitologia greacă e sursă importantă de inspiraţie, mai exact povestea lui Orfeu şi a lui Euridice. După cum spune legenda, Orfeu îşi salvează soţia din infern, şi iată, cum apar alte două personaje, Hades şi Persefona. Fiecare voce primeşte un personaj pe care-l cântă cum ştie mai bine. Şi s-ar minuna grecii ce bine le sunt purtate legendele de către americani! În locul lui Homer vin alţi artişti în ale povestitului şi orbi rămân în faţa kitsch-ului.

Hadestown. Anais Mitchell. Folk.

P.S: Diana, this one goes for you!

http://

Babe, this is for you!

http://

http://

departure

Ce spui de cei care-şi aparţin prea mult? Şi fac din eul lor un cult, cu o mână de zeităţi şi un picior de lemn şi bat în acelaşi ritm orice alt refren. Vine Camille într-o zi, Camille care are doar aripi şi ca toate zburătoarele rătăceşte între două limite. Ce-i par cam gri şi finite! Mereu m-am gândit că-ntre cer şi pământ sunt doar păsări. Toate celelalte mi-au părut mult prea absorbite, prea pământeşti sau cereşti. Acum între, acolo unde tu ajungi doar cu privirea, acolo e rătăcirea, şi tornada şi gândul, acolo lemnul tău şi-ar rupe gâtul. Iar Camille e uşoară şi absentă, pentru că nimic nu-i pare mai greu decât aerul şi magnetul. Şi e a tuturor pentru că a ei e prea puţin. Deloc şi gri. Şi se găseşte mereu cineva s-o revendice de la început, de la mijloc sau chiar spre final. Pentru că oboseşti să vrei şi vrei!

http://

dacă vrei

Uite că blogul meu creşte, are un an şi cititori. Uite că-i citesc şi eu pe cititori şi aflu chestii care merită. Postez ce cred că-mi place de fiecare dată, iar acum postez şi ce le place altora. Şi azi am aflat despre o melodie dragă. Iniţial, i-am auzit pe Byron live, cântând Dacă vrei, dar ştiam că nu le aparţine piesa. Iar azi dau de Celelalte cuvinte, părinţii cântecului meu preferat. Pentru că citim şi ne citim!

http://

nunta mută

Avem şi noi filmele noastre, sculptate atât de frumos după chipul şi asemănarea românului, încât ai impresia că priveşti drept în oglindă. Nunta mută e un film colorat şi vioi în prima jumătate, mut şi tragic în ultima parte. Tot cu ruşi şi comunişti, însă asta e istoria, nu? Ideea e că o nuntă trebuie să continue în muţenie pentru că Stalin moare şi e doliu naţional. N-o să uit uşor grâul şi cearceaful, nici cearta mută sau telefonul fără fir, şi instrumentele înfundate cu cârpe. Secvenţa nunţii este memorabilă, iar umorul estompează cu succes realitatea vitregă. Povestea curge firesc şi estetic, exact cum caut mereu.

Nunta mută. Regia - Horaţiu Mălăele.

http://

the lovely bones

Pentru Susie şi pantalonii ei galbeni. Pentru poveste. Pentru că oamenii sunt ceea ce fac altor oameni. Pentru că faptele au consecinţe. Pentru că viaţa e aşa cum vrea ea. Pentru dramă şi fantezie. Pentru felul în care e montat filmul. În special, pentru culori! În general, pentru ficţiune! Pentru mine că m-a mişcat cât să mi se înmoaie genunchii şi să mă pună pe gânduri. Şi-au venit toate, deodată: gândul de a pierde, gândul de a fi neputincios, gândul de a nu ştii nimic din ce va urma şi gândul că oricum nu ştii mare lucru în general, gândul de a nu înţelege, care te aduce în imposibilitatea de a accepta. Susie, e asasinată de un nene bolnav rău, killer în serie. De aici încep, drama, pentru familia ei, care îndură pierderea, şi ficţiunea deoarece copila ajunge undeva între pământ şi rai. Să te tot uiţi, să te tot întrebi, braţe puternice să fie şi să tot cazi!

Poveste de Peter Jackson. 2009. The Lovely Bones. Doar lovely, şi atât.

http://

mâini multe

Iată, ceva proaspăt şi nou! Şi nouă îmi pare şi predispoziţia mea pentru muzica electropop. Un tip de muchizie ori grăbită şi puternică, ori domoală şi interminabilă. Ideea e că mă prinde acum pe mijloc de primăvară, când îmi trece prin cap cam tot ce ar putea să înflorească, înfrunzească. Iar pentru asta am nevoie de un fundal sonor deştept, însă subtil şi fără încercări de epatare. The Hundred In The Hands sunt cumva o mie de mâini care te conduc, te duc. Mâini uşoare, lungi şi curate, flexibile şi cu unghii colorate. Nu, nu te ridică, coboară, încântă sau omoară.

America. Duo. The Hundred In The Hands. In Love.

red again

Şi am găsit iar ceva roşu, ceva lumesc, numai bun de prins în piept! Pentru toate ideile care mor şi încă odată pentru jumătatea-mi de craniu suspendată sus pe un nor. Pentru câinele la care trebuie să renunţi deoarece e cazul să te muţi, într-o casă mai strâmtă, în cartierul cu lumea mai mută. Pentru că e trist ce ţi se întâmplă, iar sufletul ai vrea să-l vinzi însă nimeni nu mai cumpără. Se caută doar trupuri pentru munci şi zile, care pe Hesiod l-ar duce la pumni de pastile. Suflet pentru suflet? Ceri o prostie! Mereu rămâne câte un suflet, dar cine-l vede fără întrupare? Cine-i vede ochiul mare şi încăpător, umărul lat şi primitor? Exact! Hai, pune mâna pe fard şi întinde-l bine, nu e timp de ifose! Din trup în trup, trupeşte. Îl păstrezi încă puţin: sufletul vizibil trăieşte.

don't, just don't

Uite, cam cât ştiu despre cuvinte sunt ca un duş cu apă fierbinte când vin deodată şi de peste tot şi mă îneacă-n aburi şi-mi spală replicile mele bune, cele păstrate pentru tine. E acelaşi context cu susul în jos când tu nu mai vezi un copil frumos. Spui cele de ieri şi de alte zile trecute când nu a fost prin preajmă nimeni să le asculte. Sper să-ţi mai pot răspunde cu miere şi lapte şi plăcinte calde. Până atunci le ţin mute în mine şi contracarez asaltul de feline. http://

joi, 7 aprilie

Şi i-am văzut pe Byron! Mare mi-a fost bucuria să găsesc trubaduri şi voie bună, nicidecum pretenţii de lorzi! De doi ani caut să-i văd în concert, aşa că e foarte posibil ca entuziasmul meu să fi dat pe dinafară. Povestea a fost completă, condimentată uşor, după gustul lor, cu rock, jazz, folk, blues şi folclor. 6 fingers a fost vedeta serii şi a pus clapele pe jar. După cum ştiam deja, vocea şi flautul sunt elementele preţioase şi sună atât de bine live, cam cât să strângi mâna lui şi să zâmbeşti cu tot chipul. Se pricep de minune la cover-uri - trebuia să specific asta, pentru că mi-au plăcut în mod special. Perfect sună aşa cum mă aşteptam, încă chiar miroase a verde şi a plaiuri mioritice. M-a minunat chihlimbarul şi ploaia în luna lui marte. Şi m-am minunat cât de bine şi aproape poate suna Dacă vrei.

http://

Madrugada

Acum, fie vorba între noi, chiar sunt făcuţi pentru răsărit, cum vor ei, sau apus, cum simt eu. Pe mine m-a atras etimologia cuvântului şi chiar are o rezonanţă plăcută, o mână de consoane puternice şi iată, un răsărit cam greu de rostit first thing in the morning. Madrugada nu mai e o formaţie activă din toamna anului 2008. Dar în playlist-ul meu rulează cu succes. Poate că se găseşte unul dintre voi să-i asculte odată cu ivirea zorilor, pe stomacul gol, însă cu siguranţă vă pică greu dacă-i primiţi pe sufletul gol. Muzica lor e cea a oamenilor cu poveşti, a acelora cu bagaje de amintiri din vieţi anterioare celei de azi, iar dacă nu ai măcar nişte riduri fine în jurul ochilor şi a gurii, poate că nu te-ai văzut destul şi nu te-ai vorbit suficient cât să te apuci de ascultat. Nume, voce, ritm şi text, toate uşor reci, gri-albăstrui, numai bune de revăzut şi tras în piept înainte de orice dimineaţă. Are şi întunericul un moft, şi anume, lumină. Aşa sunt şi melodiile celor de la Madrugada, cu urme de întuneric de care se dezbracă pentru lumină.

Madrugada. Norvegia. Îndrăzniţi, răsăriţi!

http://

http://

http://

http://

elefantul

Undeva între mese scorojite şi scaune turtite, mult prea departe de poli şi cu poftă de sori, tragi în piept capetele unei iluzii, doar aşa te mai înduri să răsufli. Ai fost tu şi-ai imaginat elefantul sau el te-a desenat pe tine? Nu, nu te sperie un înveliş gri cu câteo lingură de miere în priviri... Dacă palmele ar avea călcâie ai renunţa să ţii cerul în mâini, şi-ai curma dimineţile de luni. Păstrezi apa în căuşul mâinii drepte şi cauţi să alungi adânca sete. De când visezi elefanţi nu te mai încalţi pentru că ei te desenează desculţă în miez de soare, cu o crenguţă. Şi îţi suflă-n plămâni pământ... Cuget, deci frământ: un eu din mine şi un altul din tine cuvinte, gânduri şi mişcări câte încap în patru zări. foto: Google