Pentru Susie şi pantalonii ei galbeni. Pentru poveste. Pentru că oamenii sunt ceea ce fac altor oameni. Pentru că faptele au consecinţe. Pentru că viaţa e aşa cum vrea ea. Pentru dramă şi fantezie. Pentru felul în care e montat filmul. În special, pentru culori! În general, pentru ficţiune! Pentru mine că m-a mişcat cât să mi se înmoaie genunchii şi să mă pună pe gânduri. Şi-au venit toate, deodată: gândul de a pierde, gândul de a fi neputincios, gândul de a nu ştii nimic din ce va urma şi gândul că oricum nu ştii mare lucru în general, gândul de a nu înţelege, care te aduce în imposibilitatea de a accepta. Susie, e asasinată de un nene bolnav rău, killer în serie. De aici încep, drama, pentru familia ei, care îndură pierderea, şi ficţiunea deoarece copila ajunge undeva între pământ şi rai. Să te tot uiţi, să te tot întrebi, braţe puternice să fie şi să tot cazi!
Poveste de Peter Jackson. 2009. The Lovely Bones. Doar lovely, şi atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu