elefantul

Undeva între mese scorojite şi scaune turtite, mult prea departe de poli şi cu poftă de sori, tragi în piept capetele unei iluzii, doar aşa te mai înduri să răsufli. Ai fost tu şi-ai imaginat elefantul sau el te-a desenat pe tine? Nu, nu te sperie un înveliş gri cu câteo lingură de miere în priviri... Dacă palmele ar avea călcâie ai renunţa să ţii cerul în mâini, şi-ai curma dimineţile de luni. Păstrezi apa în căuşul mâinii drepte şi cauţi să alungi adânca sete. De când visezi elefanţi nu te mai încalţi pentru că ei te desenează desculţă în miez de soare, cu o crenguţă. Şi îţi suflă-n plămâni pământ... Cuget, deci frământ: un eu din mine şi un altul din tine cuvinte, gânduri şi mişcări câte încap în patru zări. foto: Google