Printre oameni şi artişti am tot căutat să o văd în concert pe Alexandrina Hristov. Şi totul s-a întâmplat pe neaşteptate, cu mare bucurie. Printre umbrele, până cerul nu a mai picurat niciun strop, cântecele Alexandrinei au umplut Piaţa Mare din Sibiu. De la umbrelele scurse de apă şi până la cerul întunecat al Sibiului, de la cana cu ceai, la mânile reci ale artistei, totul era boem şi fragil. La un moment dat, vocea duioasă i s-a întâlnit în muzică cu clopotele bisericii. Caldă şi duioasă voce are Alexandrina, iar cântecul ei cu accent moldovenesc şi versurile uşor copilăreşti, desprinse parcă din cărţi de poveşti, cu Ene, urşi polari, pinguini, balene, cu soare şi pământ, uneori grave şi lumeşti, îţi fac şi ţie loc, un loc strâmt, ce-i drept, însă apari liniştit în toată nebunia, cu toate bagajele tale, de ieri sau de acum două veri. Şi ea nu te stânjeneşte deloc, ci te invită să-i asculţi poveştile, şi-ţi zâmbeşte frumos ca şi cum te-ar invita s-o urmezi mai departe sau pur şi simplu aruncă o privire să te asigure că-ţi cântă ţie. Eu, una, am fost vrăjită şi mai vreau astfel de scamatorii iscusite! Pentru că oamenii trec şi vrăjile rămân! Şi într-o zi îţi aminteşti că lucrurile sunau cândva aşa:
Alexandrina Hristov. Deschiderea Muzeului Labirint din Sibiu. Încântare.
P.S: Dacă ar fi şi o rubrică cu steluţe, Alexandrina le-ar primi pe toate!
foto: Sten
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu