Drag mi-e dimineaţa când descopăr câte o voce şi-un ritm asupra cărora îmi las urechile să zăbovească. Apoi, le acopăr la loc, să nu răcească sau să nu se rătăcească, până ajung să le despic puţin la capătul lumii. Am căutat să-i aflu povestea, ca s-o pot localiza cumva în cântecele ei. Şi-am avut mult de căutat sau au scris prea puţini despre ea. Surpriza a fost să-i găsesc propria explicaţie. Cajsa Siik merge la pescuit, priveşte marea până işi încurcă gândurile printre valuri. Apoi îşi pune cuvintele pe muzică. Melodiile ei s-au concretizat după o escapadă în Spania, iar în inima Seviliei, într-o cameră deasupra unui bar de flamenco, lasă pe hârtie versuri cât să umple 11 cântece. Albumul Plastic House a fost înregistrat în Suedia, la întoarcere. Spune că dincolo de toate albumul este despre mersul la pescuit într-o duminică dimineaţa, pe alocuri pop, acustic şi alternativ.
Aici, în lumea mea, albumul ei este despre vânt sărat şi cer cu nori negri, poate un colţ de mare şi-un far luminat. Însă fără ploaie şi furtună, fără frig şi fără lună. Un bolovan pe post de scaun, o minte ca o undiţă lăsată-n apă să prindă şi să desprindă scenarii, niciodată peşti, şi-o oră de ochi fixaţi pe albastru şi probleme duse de valuri. Vocea şi ritmul, pe rând, te prind şi te desprind, te aruncă, te scufundă şi te leagănă până la mal.
Cajsa Siik. Plastic House. Suedia.Voce şi chitară.
photo: http://www.myspace.com/cajsasiik/photos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu