muze

Tot mai des las ceaiul să se răcească-n ceşti
Umplu două mai mereu
Ca să nu-mi mai treacă timpul atât de greu...
Tălpile reci mi le ghemuiesc iar scaunul îl topesc
Până lemnul ceartă parchetul
Şi vaza din colţ rostogoleşte buchetul.
Până satur căştile de ascultat
Şi acordurile le pun la memorat.

De curând tu-mi prinzi florile în pomi
Şi le laşi să facă rod.
Mi-e gândul la ele un soare plin
Şi genele crengi şi ochii frunze.
Le aştept coapte să vină spre buze,
Pe peretele rece, singure muze.

foto: Sten