Don Juan vine din război

Şi tot venind ajunge într-o fostă hală industrială a Sibiului. Şi creşte în faţa spectatorilor şi aceştia se rotesc cu scaune cu tot ca să-l urmărească. De-a lungul piesei, acest Juan este singurul personaj masculin complet conturat şi surprins în toate ipostazele. Doamnele seduse sunt copii ale seducţiei şi frângerii. Decorul simplu încadrează personajul complex, sfârşit de război, supravieţuind măcelului şi purtat de romantismul vremii, căci numai romantic poate fi gândul naiv de a păstra în toată nenorocirea omenirii un chip care să te tragă şi să te aducă iar în viaţă. După ce prinde puteri, ia din nou acele aripi lăsate să se odihnească şi-o caută pe ea. Cum ştie şi cum poate. O caută în scrisori şi-n restul femeilor, mai exact, în toate. Şi-n ele află tăceri! Şi mai află că ea lipseşte. Căutarea aceasta îl scuză şi îl acuză. Şi chiar le vede aşa cum sunt şi le abandonează. Şi om e Don Juan şi vrea exact ce nu vede. Dar doamna îi e moartă şi scrisorile pleacă de la el şi rămân mute în sânul unei bâtrâne. Dupa amăgiri, el e amăgitul. Şi fuge după un ideal. Idealul nu stă să-l prinzi din fire. Şi toată fuga asta face deliciul dramei şi scuză sau estompează iluziile prinse la mijloc. Frumoasă poveste, elegant şi galant idealist joacă Adrian Matioc, încă unul cu conştiinţă.
Ideea care mi-a plăcut e că diavolul trebuie şi el îngrijit până omul de zăpadă nu mai e - iar de aici textul alunecă în metafore.


Don Juan vine din răboi. Adrian Matioc. Poveste de Anca Bradu. Teatrul National Radu Stanca din Sibiu.

foto: Scott Eastmann, Paul Baila