miercuri, 16 martie 2011

pumnul cap

Twisted by name and nature...here I go again! Mi-au ţinut gândurile de urât pe coridorul spitalului, mi-a luat ceva vreme până să le separ de temeri, de amintiri şi de speranţe. Aproape că mi-am rănit urechile încercând să aud conversaţia doctor pacient. Dar nu mă auzeam decât pe mine, pe mine cea fizică, cea trupească, cea care loveşte piciorul în podea în sunete mute şi repetate. Apoi pe mine cea cu capul sprijinită-n pumn. În câteva secunde capul era pumn şi pumnul cap.

Pumnul cap are cinci gânduri încleştate în strânsoare. Toate gândesc la fel, se adună şi se îngână: primul porneşte, al doilea arată, atrage atenţia, mustră, mijlociul te ia peste picior, inelarul îţi înşiră explicaţii, motive, acuzaţii, iar cel mic promite şi speră. Ar mai fi pielea nivelată şi stresată care se răceşte îndată. Iar unghiile te trezesc înainte să-ţi pătrundă în carne. Apoi sunt ca 5 petale...pe care le întinzi până trosnesc...va fi bine? nu va fi bine?

Pumnul cap zdrobeşte, frământă, loveşte.

Pumnul cap strânge şi presează...pumnul cap ar fi o tobă într-un concert de heavy metal.

Azi am învăţat un cuvânt nou: nevralgie. Sună interminabil şi iremediabil. Cei care-l poartă spun că e dureros, că te face încovoiat şi îndurerat. De azi e în trupul tău...iar eu, eu mă bucur de acest rău, că nu e un rău mai rău...şi sper că e un rău mai blând, mai maleabil, mai uşor de înfrânt.
http://

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu